Definiție

Fie funcția \( f:\mathbb{R}\to\mathbb{R} \), \( f(x)=ax^2+bx+c \), unde \( a,b,c\in\mathbb{R} \), \( a\neq 0 \).

1. Imaginea unei mulțimi prin funcția \( f \)

Fie \( A\subseteq\mathbb{R} \).

\( f(A)=\{y\in\mathbb{R}\ /\ \exists x\in A \text{ a.î. } f(x)=y\} \)

se numește imaginea mulțimii \( A \) prin funcția \( f \).

Pentru a determina \( f(\mathbb{R})=\{y\in\mathbb{R}\ /\ \exists x\in\mathbb{R} \text{ a.î. } f(x)=y\} \), se procedează astfel: ecuației \( f(x)=y \) i se impune condiția \( \Delta_1\geq 0 \), deoarece \( x\in\mathbb{R} \).

\( \Delta_1\geq 0\Rightarrow y\in\left[-\frac{\Delta}{4a};+\infty\right) \), dacă \( a>0 \), sau \( y\in\left(-\infty;-\frac{\Delta}{4a}\right] \), dacă \( a<0 \).

Deci: i) dacă \( a>0 \), atunci \( f(\mathbb{R})=\left[-\frac{\Delta}{4a};+\infty\right) \); ii) dacă \( a<0 \), atunci \( f(\mathbb{R})=\left(-\infty;-\frac{\Delta}{4a}\right] \).

2. Axa de simetrie a graficului \( G_f \)

\( x=-\frac{b}{2a} \) este axă de simetrie pentru \( G_f \), proprietate geometrică stabilită prin egalitatea \( f\left(-\frac{b}{2a}-x\right)=f\left(-\frac{b}{2a}+x\right),\ \forall x\in\mathbb{R} \).

3. Convexitate, concavitate

i) Dacă \( a>0 \), atunci \( f \) este convexă pe \( \mathbb{R} \), adică pentru oricare puncte \( M \) și \( N \) de pe grafic, arcul de parabolă \( MN \) este situat „sub segmentul \( MN \)”.

ii) Dacă \( a<0 \), atunci \( f \) este concavă pe \( \mathbb{R} \), adică pentru oricare puncte \( M,N\in G_f \), arcul de parabolă \( MN \) este situat „deasupra segmentului \( MN \)”.

4. Graficul funcției de gradul al doilea

i) \( G_f=\{(x,f(x))\ /\ x\in\mathbb{R}\} \).

ii) \( G_f=\{P(x,f(x))\ /\ x\in\mathbb{R}\} \) — imaginea geometrică a graficului funcției \( f \), adică parabola.

iii) \( G_f\cap Ox:\ y=0\Rightarrow f(x)=0\Rightarrow A(x_1,0),\ B(x_2,0) \), dacă \( \Delta>0 \);

\( G_f\cap Ox:\ y=0\Rightarrow f(x)=0\Rightarrow A\left(-\frac{b}{2a},0\right) \), dacă \( \Delta=0 \);

\( G_f\cap Ox:\ y=0\Rightarrow f(x)=0\Rightarrow G_f\cap Ox=\emptyset \), dacă \( \Delta<0 \).

\( G_f\cap Oy:\ x=0\Rightarrow y=f(0)\Rightarrow C(0,f(0)) \).

5. Reprezentarea grafică a funcției de gradul al doilea

i) Se intuiește forma graficului în funcție de valoarea lui \( a \): dacă \( a>0 \), parabola „ține apa”, iar dacă \( a<0 \), parabola „nu ține apa”.

ii) Se determină intersecția graficului cu axele de coordonate.

iii) Se determină vârful parabolei \( V\left(-\frac{b}{2a};-\frac{\Delta}{4a}\right) \).

iv) Se reprezintă în reperul cartezian \( xOy \) punctele obținute anterior.

v) Se unesc punctele obținute anterior cu o linie continuă, obținând astfel parabola căutată.

Exemple rezolvate

1. Să se reprezinte grafic funcția \( f:\mathbb{R}\to\mathbb{R} \), \( f(x)=x^2-3x+2 \).

Rezolvare.

i) Intuim forma graficului: \( a=1>0\Rightarrow \) parabola „ține apa”;

ii) Determinăm intersecțiile graficului cu axele \( Ox \) și \( Oy \):

\( G_f\cap Ox:\ y=0\Rightarrow f(x)=0\Rightarrow x^2-3x+2=0 \)

\( \Delta=1,\ x_1=1,\ x_2=2\Rightarrow A(1,0),\ B(2,0) \).

\( G_f\cap Oy:\ x=0\Rightarrow y=f(0)=2\Rightarrow C(0,2) \).

iii) Se determină vârful parabolei: \( V\left(-\frac{b}{2a};-\frac{\Delta}{4a}\right)=V\left(\frac{3}{2};-\frac{1}{4}\right) \).

Graficul funcției f(x)=x^2-3x+2

iv) Se realizează tabelul de valori al funcției:

\[ \begin{array}{c|cccc} x & 0 & 1 & \frac{3}{2} & 2 \\ \hline f(x) & 2 & 0 & -\frac{1}{4} & 0 \end{array} \]

v) Se reprezintă în reperul cartezian \( xOy \) punctele cuprinse în tabelul de valori al funcției.

2. Reprezentați grafic funcția \( f:\mathbb{R}\to\mathbb{R} \), \( f(x)=-x^2+7x-6 \).

Rezolvare:

i) Intuim forma graficului: \( a=-1<0\Rightarrow \) parabola „nu ține apa”.

ii) Determinăm intersecțiile graficului cu axele \( Ox \) și \( Oy \):

\( G_f\cap Ox:\ y=0\Rightarrow f(x)=0\Rightarrow -x^2+7x-6=0\Rightarrow x^2-7x+6=0 \).

\( \Delta=b^2-4ac=(-7)^2-4\cdot1\cdot6=49-24=25 \).

\( x_1=\frac{7-\sqrt{25}}{2}=\frac{7-5}{2}=1,\quad x_2=\frac{7+\sqrt{25}}{2}=\frac{7+5}{2}=6 \).

Rezultă \( A(1,0) \) și \( B(6,0) \).

\( G_f\cap Oy:\ x=0\Rightarrow y=f(0)=-6\Rightarrow C(0,-6) \).

iii) Se determină vârful parabolei:

\( x_V=-\frac{b}{2a}=-\frac{7}{2\cdot(-1)}=\frac{7}{2} \).

\( y_V=f\left(\frac{7}{2}\right)=-\left(\frac{7}{2}\right)^2+7\cdot\frac{7}{2}-6 =-\frac{49}{4}+\frac{49}{2}-6=\frac{25}{4} \).

Deci \( V\left(\frac{7}{2},\frac{25}{4}\right) \).

iv) Axa de simetrie este \( x=\frac{7}{2} \).

v) Se realizează tabelul de valori al funcției:

\[ \begin{array}{c|cccc} x & 0 & 1 & \frac{7}{2} & 6 \\ \hline f(x) & -6 & 0 & \frac{25}{4} & 0 \end{array} \]

vi) Se reprezintă în reperul cartezian \( xOy \) punctele \( A(1,0) \), \( B(6,0) \), \( C(0,-6) \), \( V\left(\frac{7}{2},\frac{25}{4}\right) \), se trasează axa de simetrie \( x=\frac{7}{2} \), apoi se unește totul printr-o curbă continuă, obținând parabola cu deschiderea în jos.